Deveniți astronauți din fața calculatorului

Lansarea cu succes a capsulei spațiale Dragon SpaceX v-a stârnit imaginația? Stația Spațială Internațională unde acum este “parcată” capsula Dragon X  este o stație spațială experimentală. Ea servește ca spațiu locuibil pentru un echipaj, post de comandă pentru operații pe orbită în jurul Pământului și ca port de întâlnire și acostare pentru mici nave spațiale.

Stația Spațială Internațională este construită pentru a studia efectele microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și ca platformă de observație astronomică și a Pământului. Puteți afla mai multe despre ea vizitând pagina de Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Stația_Spațială_Internațională.
VIZITAȚI Cupola Stației Spațiale Internaționale 

TUR VIRTUAL Stația Spațială Internațională 

Explorați planeta Marte

Planeta Marte ni se dezvăluie prin intermediul proiectului Access Mars , realizat de  NASA Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, în colaborare cu Google.

Această experiență combină realitatea virtuală și realitatea augmentată, permițând explorarea lui Marte la 360 °.

Access Mars permite oricui are o conexiune la internet să efectueze un tur ghidat a ceea ce experimentează oamenii de știință. O simplă plimbare virtuală ne arată ce face roverul Curiosity și detaliază aterizarea dramatică în 2012. Utilizatorii pot vizita, de asemenea, patru zone care au fost critice pentru misiunea Laboratorului de Știință Mars din NASA: locul de aterizare al Curiosity; Murray Buttes; Marias Pass și Pahrump Hills. În plus, cea mai recentă locație a rover-ului este actualizată periodic pentru a reflecta progresul continuu al misiunii.