Expoziția PET-CAT-PLANET, deschisă publicului între 10 și 14 iunie

Expoziţia vernisată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, își deschide porțile pentru publicul iubitor de frumos și pasionat de protejarea naturii.

PET-CAT-PLANET constă în obiecte decorative realizate de elevii Şcolii Gimnaziale Step by Step din materiale reciclate. Ideea proiectului a pornit de la o întrebare relevantă în viaţa tuturor: cum putem recicla şi transforma materialele care “otrăvesc” planeta, în obiecte care ne înfrumuseţează viaţa?

Procesul de transformare a materialor reciclate (cofraje pentru ouă, PET-uri, pungi, ciorne) a avut mai multe etape: brainstorming, alegeri/decizii, planificare, lucru în echipă, comunicare, creativitate și gândire critică

  “Am încercat să facem ceea ce e mai important pentru copii la această vârstă: să ne jucăm. Și prin joc, am învățat.  Ne-am jucat cu materialele, cu formele, cu culorile și cu ideile unor artiști celebri (Mondrian, Gaudi sau Klimt) sau cu cele inspirate de curentul artistic pop-art. În fiecare zi am fost părtașa creativității și entuziasmului copiilor, am descoperit împreună noi tehnici de lucru.   Cred că am învățat multe de la fiecare dintre acești mici artiști, care și-au manifestat originalitatea și talentul în atelierul de artă”, spune  coordonatoarea proiectului, profesoara de artă Ramona Toronilă.

Proiectul este  atât o dovadă de învăţare transdisciplinară, de dezvoltare şi consolidare de competenţe în domeniul comunicării,  ale lucrului în echipă și creativităţii, cât și un exemplu de inovaţie în predare şi învăţare.

Găzduită de Sala nonformală a Școlii Step by Step (str. Plugarilor, nr. 10-14, sector 4), expoziția PET-CAT-PLANET va fi deschisă publicului în săptămâna 10-14 iunie, între orele 9.30-12.00 și 15.00-17.30.

Accesul este gratuit.

Expoziția PET-CAT-PLANET – artă din materiale reciclabile

Expoziția PET-CAT-PLANET vă așteaptă în săptămâna 10-14 iunie! Vă invităm să admirați colecția noastră de pisici realizate din materiale reciclabile, în fiecare zi, între orele 9.30-12.00 și 15.00-17.30. Personalul și elevii Școlii Gimnaziale Step by Step vă vor fi ghizi în spectaculoasa noastră sală de expoziții. Accesul este gratuit. #PetCatPlanet #StepByStep

Gepostet von Scoala Step by Step Bucuresti am Mittwoch, 5. Juni 2019