Marturii parinti

Copilul nostru e fericit la Scoală

Am ales Scoala ”Step by Step” Cezar Bolliac. După ce am căutat scoli aproape de casă. Apoi în cartier. În cele din urmă în tot Bucurestiul. Ne place la această institutie de învătământ cum sunt întelese, explicate si aplicate valorile care contribuie la dezvoltarea normală a copilului. Apreciem că se lucrează în echipe, pe proiecte, pentru atingerea unor obiective clare. Că se acumulează cunostinte, abilităti, deprinderi utile si prin joc. Că se încurajează comunicarea transparentă, ascultarea activă, inovatia, creativitatea, prietenia, colaborarea. Că cei mici sunt familiarizati cu leadershipul, vorbitul în public, abilitătile de interactiune socială. Că juniorul nostru este pregătit azi pentru viata pe care urmează s-o înfrunte mâine, nu pentru cea pe care au trăit-o bunicii lui, alaltăieri. Ce mă face să cred că am luat decizia corectă? Copilul nostru e fericit la scoală!

Călin Cavaleru

Ne-am imprietenit cu Step by Step la gradinita, la grupa mica; am ajuns cu Alexandra la Bambi dupa experienta unei gradinite situate in apropiere de casa, cu dotari excelente…dar cu un personal total de dezinteresat. Alexandra era trista, plangea la despartire iar ideea de a merge acolo ii displacea complet. Am ales astfel sa parcurgem pe drum chiar mai bine de o oră, pentru ca Alexandra sa mearga la grădinița Bambi și să poată beneficia pe parcursul zilei de toata atentia necesara la aceasta varsta si de activitati in cadrul carora sa isi poata lasa imaginatia cat mai libera. Rezultatul s-a vazut chiar din prima zi: Alexandra nu a mai plans la despartire, mi-a spus cat se poate de ferm ca pot pleca. Serile, la plecarea de la grădiniță, au fost momente când am stat și câte o jumătate de oră așteptând să mai treaca “inca 5 minute” si “inca 5 minute” pentru a încheia jocul preferat, desenul început și altele asemenea. Bambi a fost ca a doua familie pentru Ale, iar pentru noi asta a insemnat multa liniste si multumire interioara.

A urmat scoala si decizia de a o înscrie pe Alexandra la o scoala de stat “buna” (ma intreb acum dupa ce criterii) in ideea ca oricum va trebui mai devreme sau mai tarziu sa se integreze in sistemul de invatamant de stat. Nu are sens sa descriu experienta de acolo, sunt deja pagini intregi scrise pe aceasta tema de parinti indignati… Important este ca, dupa cateva luni de „scoala buna”, ajunsi si noi in prag de disperare vazand cât de puțin are de oferit sistemul public de învățământ unui copil, am aflat ca Scoala Step-by-Step va functiona pe tot ciclul primar – si atunci am facut toate demersurile pentru transfer fara sa mai stau pe gânduri și simțind efectiv ca mi s-a luat o piatră grea de pe inima.

Acum avem un copil fericit ca merge la scoala si care de altfel nu ar putea înțelege cum de pot exista copii cărora nu le place școala; pentru ea este un loc vesel, destins, plin de culoare și de noutăți. Avem un copil care abia asteapta sa isi faca temele și proiectele si sa isi prezinte lucrarile; un copil dornic sa isi exprime parerile, sa ceara lamuriri, informatii suplimentare, sa intrebe si toate acestea fara sa aiba teama ca ar putea sa greseasca. Toate acestea sunt posibile datorită echipei SBS, întotdeauna gata să asculte și atentă deopotrivă la fiecare prichindel, atât la progrese cît și la lucrurile de îmbunătățit, respectând nevoile individuale ale fiecăruia, ritmul și felul propriu de învățare și învățându-i să lucreze în echipă, să se respecte și să se ajute. La SBS, pot vedea efectiv cum Alexandra – un copil cu o personalitate cât un munte și cu o energie cât pentru 10 – învață și se dezvoltă armonios fără să fie pedepsită sau criticată și fără stresul unei competiții cu cei din jur.

Ce imi mai place la echipa SBS? Stilul degajat, natural, cald care caracterizeaza comunicarea cu copiii, grija de a aduce un plus de calitate orelor fie prin invitati surpriza, fie prin vizite la muzeu, fie prin prezenta unui vorbitor nativ de limba straina, grija de a avea o oferta de optionale si activitati extracurriculare menite sa stimuleze si sa atraga in permanenta interesul, grija de a promova lucrarile si realizarile tuturor copiilor prin afisarea lor in scoala, astfel ca este o incantare permanentă să descoperi minunile create de ei de la o zi la alta! Nu în ultmul rând, îmi este dragă echipa SBS pentru că, sub o formă sau alta, m-a ajutat și pe mine să găsesc metode mai bune de a fi lângă copiii mei, de a-i înțelege mai bine, de a-i sprijini în dezvoltarea lor și în căutările lor zilnice!

Irina Velter, mama Alexandrei Tomescu, clasa a III- a

Alternativa educaţională Step by Step Clasele step by step te invită să le descoperi, sprijinind nevoia de dezvoltare a copiilor şi creând un spaţiu în care elevii pot învăţa prin descoperire. La această vârstă, copiii învaţ... Află mai multe »
VACANŢA DE VARĂ PE PLACUL TĂU! VACANŢA DE VARĂ PE PLACUL TĂU 2016   Ne jucăm! Ne distrăm! Învăţăm lucruri noi!      Şcoala Gimnazială S... Află mai multe »
Înscrie-ți copilul la Școala Step by Step! Înscrie-ţi copilul la Şcoala Step by Step!
Află mai multe »
Parteneri