Inelul de sfoară

download

De multe ori ne uităm la lucruri fără să le vedem cu adevărat. În acest joc, copiii sunt încurajați să se uite de foarte aproape la o anumită zonă pentru a vedea tot ceea ce este de văzut. 

Tipul de atenţie exersată este cea focalizată. Pentru acest joc este necesar să ai la tine o bucată de sfoară. Deşi opţionale, o lupă, un borcan cu apă în el, o pensetă şi o farfurie pot să dea mai mult farmec jocului.

Pentru început fă împreună cu copilul un cerc pe jos cu ajutorul sforii. Cercul poate fi de orice dimensiune (o circumferință de 1/2- 1 metri funcționează bine). Priveşte cu atenție zona din interiorul cercului împreună cu copilul tău și observați amândoi ce crește acolo. Scoateți amândoi o buruiană sau un fir de iarbă și vedeți cum arată rădăcinile. Există vreo plantă care are semințe în interior? Ce găsiţi înăuntru dacă spargeţi seminţele? Faceți o gaură în pământ și vedeți dacă există insecte în jur. Ce fel de insecte sunt și cum diferă unele de altele? Ce fac ele? Se grăbesc să se ascundă, se prefac că sunt moarte sau nici nu vă observă? Este pământul din gaura pe care ați săpat-o diferit față de cel de la suprafață? Foloseşte o lupă sau un borcan cu apă și uite-te la diverse lucruri din nou. Cum arată ele diferit acum? Dacă ai la îndemână, foloseşte o pensetă pentru a ridica lucruri mici și a le pune pe o farfurie, astfel încât copiii să se poată uita la ele mai îndeaproape. Lucruri cum ar fi ghinde, petale, semințe, scoarță de copac, pietricele mici și boabe de nisip sunt bune pentru a le colecta și examina.

Dacă eşti la mare poţi găsi o zonă aproape de malul mării pe care să o exploraţi împreună. Dacă nu ai drum la pădure sau la mare poţi să alegi o zonă dintr-un parc și să observi tipurile de plante care cresc acolo, asemănările și diferențele dintre ele, parfumurile și culorile lor.

Capacitatea de a sta nemișcat și a privi atent la ceea ce este aproape, la îndemână, este una foarte utilă, iar prin acest joc plăcut copiii îşi exercită atenţia focalizată. Este foarte plăcut să putem observa micile minuni ale naturii care sunt mereu lângă noi!

 

Acest articol este adaptat după Barbara Sher şi este editat cu permisiunea autoarei.

 

În căutarea atenției- Cutia cu vechituri

friendship-2-1240066

Acest joc nu este neapărat pe gustul tuturor, însă se potriveşte perfect acelora mai strângători, care obişnuiesc să adune diverse obiecte şi lucruri.

Poate să fie tare distractiv să colecţionezi împreună cu copilul tău scoici interesante, nasturi ciudaţi, materiale de diferite feluri, catarame speciale, pietricele frumoase, texturi colorate, sârme drăguţe şi bijuterii rupte, dar prea frumoase pentru a fi aruncate. Mai apoi te poţi folosi de toate acestea pe post de minunate obiecte de artă, iar în zilele înnorate poţi să transformi aceste nimicuri în opere de artă.

Pe măsură ce aceste obiecte se strâng în viaţa voastră, adunaţi-le într-o cutie de pantofi sau un alt recipient pe care îl aveţi la îndemână. Când momentul şi starea de spirit par potrivite, scoate obiectele din cutie, studiază-le împreună cu copiii şi bucuraţi-vă de povestea fiecărui obiect (de unde îl aveţi, cum l-aţi găsit, ce v-a atras la el, care poate fi povestea celui căruia i-a aparţinut înainte să ajungă în cutia voastră). Alegeţi apoi un obiect şi îndemnaţi copilul să să gândească la modurile în care ar putea decora ceva de prin casă cu respectivul obiect. De exemplu, puteţi transforma aceste comori într-un minunat colaj, folosind un lipici şi o simplă bucată de carton. O cutie veche de lemn în care în trecut erau ţinute trabucuri sau alte cadouri, poate căpăta o nouă întrebuinţare odată decorată cu aceste "objets d'art”. Nişte pene frumoase împreună cu câteva fire textile şi alte câteva bucăţi de materiale pot transforma o pălărie veche într-o creaţie de design vestimentar. O scurtă bucată de sârmă şi câţiva nasturi se pot metamorfoza într-o brăţară cum nu mai este alta. Posibilităţile sunt nelimitate, iar totul începe de la predispoziţia ta pentru a strânge vechituri drăguţe.

Pentru că tot se apropie perioada verii puteţi să adunaţi scoici şi pietricele de la mare, conuri de brad şi scoarţă de copac de la munte şi să faceţi un colaj al vacanţei petrecute împreună.

Dacă vreţi să implicaţi şi copiii mai mari, puteţi să îi rugaţi să folosească o parte din obiecte pentru crearea unei cutii caleidoscop pentru fratele sau sora mai mică.

Jocul este foarte util pentru că stimulează creativitatea, oferindu-le copiilor şansa de a vedea lucruri vechi dintr-o perspectivă nouă, diferită. Asamblatul diverselor obiecte este un mijloc eficient prin care se exersează atât atenţia globală cât şi cea focalizată: (atenţia globală atunci când copiii îşi observă mediul în căutare micilor comori, dar şi atenţia focalizată atunci când puneţi laolaltă toate obiectele pentru că crea unele noi).

 

Acest articol este adaptat după Barbara Sher şi este editat cu permisiunea autoarei.

 

În căutarea atenţiei – cum îi ajutăm pe copii să fie mai atenţi şi concentraţi

Copiilor le este dificil să îşi menţină atenţia şi concentrarea asupra unei sarcini, mai ales atunci când vine vorba de o sarcină şcolară. Atenţia este însă o abilitate care se exersează şi acasă, nu doar în mediul şcolar. Dacă vrei să atragi atenţia unui copil, mai întâi trebuie să îi captezi interesul. În articolele care urmează vă vom propune o serie de jocuri amuzante şi interesante, care să îi ajute pe copii să îşi îmbunătăţească calitatea atenţiei şi care să vă dea idei pentru a petrece timp de calitate cu copiii. Calitatea timpului petrecut cu copilul este dată de calitatea atenţiei pe care o aveţi asupra lor.

Cu toţii suntem atenţi la ceva. Dar ce anume ne atrage atenţia şi cât timp putem să ne menţinem concentrarea, depinde de la persoană la persoană.

Există două tipuri de atenţie, una globală, deschisă, atunci când, pentru perioade scurte de timp suntem atenţi la diferite aspecte din mediul înconjurător. Astfel ne formăm o impresie despre ce se află împrejurul nostrum. Este ca atunci când ajungi la o petrecere şi îţi faci o impresie generală asupra invitaţilor, asupra locului şi a atmosferei din sală. Pentru perioade scurte de timp îţi muţi atenţia pe diverse lucruri ,astfel încât să îţi creezi o impresie generală asupra situaţiei. La fel este şi când mergi pe bicicletă şi eşti atent şi la pedalat, şi la drum, dar în acelaşi timp poţi să observi şi oamenii de pe stradă şi să simţi şi vântul răcoros, care adie uşor.

Cel de-al doilea tip de atenţie apare atunci când reuşeşti să îţi menţii atenţia asupra unui singur lucru o perioadă lungă de timp. Aceasta este atenţia focalizată, care presupune un proces de filtrare a stimulilor în exces, iar detaliile sunt observate rând pe rând, nu toate la un loc. Atenţia globală este ca o lustră de tavan, care iluminează toată camera, în timp ce atenţia focalizată este asemenea unei lanterne care are o fantă de lumină îngustă. Acesta atenţie focalizată este folosită atunci când vrei să înţelegi instrucţiunile unui profesor, când lucrezi la un articol sau când recompui un puzzle. Avem cu toţii nevoie de ambele tipuri de atenţie în viaţa de zi cu zi. Atenţia globală ne oferă rapid informaţii diverse din mediu şi încurajează creativitatea pentru că ne aduce în faţă lucruri noi pe care trebuie să le legăm de informaţiile pe care le avem deja. Astfel apar în mintea noastră tipare şi conexiuni noi. Datorită ei putem să dobândim o viziune nouă asupra unor situaţii cu care ne-am mai confruntat în trecut. Însă nimic din ceea ce ne propunem nu poate fi cu adevărat dus la bun sfârşit fără atenţia focalizată, care ia lucrurile rând pe rând şi le abordează într-o manieră perseverenţă şi secvenţială.

Avem cu toţii o combinaţie unică de atenţie globală şi atenţie focalizată. Tuturor ne prinde bine să învăţăm cum să ne îmbunătăţim calitatea atenţiei, fie că este vorba de cea globală sau de cea focalizată. Abilitatea de a face uşor trecerea de la atenţia globală la cea focalizată este una extrem de importantă şi poate fi exersată pe tot parcursul vieţii. În mod ideal, îi învăţăm pe copiii noştri aceste lucruri încă din copilăria mica, însă interacţiunile de zi cu zi ne oferă mereu oportunităţi de a întări aceste aptitudini.

Activităţile noi ridică nivelul de stimulare a sistemului nervos şi cresc calitatea atenţiei. Pentru a învăţa, avem nevoie de un nivel optim de stimulare. Dacă acest nivel este prea scăzut devenim apatici şi plictisiţi, iar dacă este prea ridicat devenim agitaţi şi neliniştiţi.

Noutatea creşte nivelul de interes şi ajută la focalizarea atenţiei copiilor. De aceea vă propunem o serie de jocuri inedited, care se concentrează atât pe îmbunătăţirea atenţiei globale, cât şi pe a celei focalizate şi pe modul cel mai curgător de a face tranziţia de la un tip de atenţie la alta.

Vă încurajăm să jucaţi aceste jocuri împreună cu copiii, pentru că astfel le veţi oferi ceva extrem de preţios: atenţia voastră.

Între 6 şi 12 ani copiii lasă încet în urmă lumea copilăriei mici şi încep să exerseze mai intens o serie de abilităţi pe care le vor folosi şi în viaţa adultă. La şcoală încep să înveţe să scrie, să citească şi să calculeze. Exersează mai multe abilităţi sociale şi percep mai profund lumea din jur. Încep să fie conştienţi de abilităţile pe care le au, precum şi de cele care le lipsesc, iar unii copii încep să fie îngrijoraţi în legătură cu abilităţile pe care nu le stăpânesc încă foarte bine. Această îngrijorare poate afecta direct calitatea atenţiei. Jocurile pe care vi le propunem îi ajută pe copii să exerseze diverse abilităţi, (să fie atenţi la detalii, să îşi exerseze dexteritatea, să fie atenţi la hărţi şi oameni) oferindu-vă în acelaşi timp idei pentru a petrece timp de calitate cu copiii.

 

JOC: Raportul poliţiei

 

Din păcate este foarte uşor să ne lăsăm prinşi în ritmul vieţii cotidiene şi să uităm să mai fim cu adevărat atenţi la detaliile din jurul nostru. Ajungem să fim de fapt prezenţi doar cu corpul, în timp ce mintea noastră este la cu totul altceva. Data viitoare când stai împreună cu copiii la coadă la magazin sau la poştă, încearcă acest joc care să vă aducă pe amândoi în momentul prezent.

 

Prin acest joc se exersează atât atenţia globală cât şi atenţia focalizată.

 

Imaginaţi-vă că în locul unde vă aflaţi tocmai a fost comisă o infracţiune, iar voi sunteţi martori ai evenimentului. Acum trebuie să scrieţi un raport pentru poliţie sau pentru un jurnalist.

Ce se petrecea în jurul vostru? De exemplu, dacă sunteţi la bancă sau poştă vă puteţi imagina că cineva tocmai a jefuit seiful. Încurajaţi-l pe copil să se uite la oamenii din jur care stau la coadă şi să încerce să ţină minte cât mai multe detalii despre ei. Cu ce sunt îmbrăcaţi? În ce poziţie stau? Care este starea lor de spirit? (aşteaptă liniştiţi, dau semne de nerăbdare, sunt cu gândul în altă parte sau par abătuţi).

Dacă sunt oameni care sunt împreună, stimulați copilul să ghicească care este relaţia dintre cei doi şi cum pare că se înţeleg (dacă sunt prietenoşi unul cu celălalt, dacă sunt irascibili, dacă par să se iubească sau dacă pur şi simplu se ignoră).

Dacă auziţi şi conversaţiile celor din jur rugaţi-i pe copii să fie atenţi la tonul vocii şi posibilele emoţii care îl încearcă pe cel care vorbeşte. Este important să îl rugaţi pe copil să nu vorbească cât timp sunteţi în bancă/poştă, ci doar să observe şi să aştepte până terminaţi şi ieşiţi afară pentru a discuta.

Odată ieşiţi afară, atât tu cât şi copilul povestiţi unul altuia ce aţi văzut, gândit sau simţit. Este amuzant să observaţi cum, deşi v-aţi uitat la aceeaşi scenă şi la aceiaşi oameni, atenţia voastră a fost concentrate pe lucruri diferite, în funcţie de perspectivă voastră unică. Un mare plus al jocului este că nu se discută în termeni de corect sau greşit pentru că nimeni nu ştie de fapt dacă propria interpretare a emoţiilor celor din jur este una veridică. Este însă tare plăcut să observaţi şi să presupuneţi.

 

Prin acest joc, copiii învaţă să “scaneze” un spaţiu folosind atenţia globală, pentru ca mai apoi să îşi concentreze atenţia asupra detaliilor care ţin atât de partea fizică cât şi de cea emoţională. Vor exersa astfel şi abilităţile sociale, de interpretare a semnelor non- verbale. Iar faptul că trebuie să ţină minte aceste detalii îi ajută să îşi întărească şi memoria.

 

Acest articol este adaptat după Barbara Sher şi este editat cu permisiunea autoarei.

 

 

De ce timiditatea nu este o tulburare sau o deficienta la copii

Timiditatea la copii poate fi vazută ca ceva negativ, mai ales în culturile care valorizează abilitatea de a socializa si extrovertirea. Ceea ce nu este bine înțeles este faptul că timiditatea este un instinct de atașament care îi impiedică pe copii să fie conduși de oamenii care nu fac parte din cercul lor de cunoștinte. De obicei, timiditatea nu este percepută ca un plan al naturii de a se asigura că persoanele cele mai apropiate vor avea cea mai mare influență asupra copiilor.

Dacă dezvoltarea copilului este tipică, primele semne de timiditate apar pe la 6-7 luni, când copilul plânge atunci când vine în contact cu persoane  străine. Copilul începe să  arate preferințe clare pentru persoanele apropiate, nu acceptă să fie luat în brațe de alte persoane, plânge când e despărțit de persoanele pe care le preferă. Atașamentul față de ceilalți devine  foarte polarizat; pentru copil lumea se împarte între persoanele pe care le vrea aproape și persoanele pe care le evită. Cu alte cuvinte, timiditatea la copii nu este o dizabilitate, ci o mișcare strategică din partea naturii, pentru a se asigura că micuțul rămâne aproape de persoanele care sunt responsabile pentru el.(1)

            Timiditatea este adesea confundată cu anxietatea socială -frica sau evitarea interacțiunilor sociale sau interpersonale.. Frica în cazul anxietății sociale este intensă, cronică, semnificativă și, pentru a putea fi diagnosticată, trebuie să se manifeste pe o perioadă mai lungă de 6 luni. Doar 1/2 dintre oamenii diagnosticați cu anxietate socială pretind că sunt timizi. Pe de altă parte, timiditatea este vazută ca o caracteristică a personalității care variază în intensitate de la o  persoană la alta. Poți fi timid fără ca lucrul acesta să te deranjeze. (2)

 

De ce unii copii sunt mai timizi decat altii?

             Cercetările arată că există o predispoziție genetică ce face ca timiditatea să fie mai puternică la unii copii față de alții. Jerome Kagan, psiholog la Harvard, a descoperit, după 30 de ani de cercetări,  că încă de la 4 luni există diferențe temperamentale în felul în care un copil răspunde la stimuli din lumea înconjurătoare. Aproximativ 15 până la 20% dintre copii se nasc cu temperamente mai inhibate și reactionează mai tare  la mediul înconjurător, ceea ce duce la un grad mai mare de timiditate. Când sunt bebeluși, acești copii sunt mult mai deranjați de zgomotele puternice, dau mai mult din mâini și din picioare si au o activitate cardiacă mai intensă decât alți copii. În jurul vârstei de 2 ani, acești copii se ascund după picioarele părinților atunci când un străin se apropie de zona lor de joacă,  iar pe la 7 ani  preferă joaca solitară. Acești copii puteau fi etichetați de către părinți sau profesori ca fiind timizi dar, la varsta adultă, doar ¼ dintre ei mai manifestau caracteristici asociate cu timiditatea.(3)

 

            Aceasta cercetare m-a  influențat în experienta mea de parinte a 2 copii foarte timizi. Când aveau 4,  respectiv 2 ani, eram cu fetele într-un magazin când s-a apropiat o doamnă în vârstă, care, prietenoasă, le-a zambit. Apoi le-a intrebat cum le cheamă, spunându-le că sunt  tare dragalase. Fetita cea mare a scos imediat limba la ea, iar cea mică a început să plângă și amândouă s-au ascuns după picioarele mele.. Doamna, surprinsă, s-a uitat la mine și a zis: “Oh, nu-i frumos!” M-am întors către ea si i-am replicat:” Sunt timide si nu  vorbesc cu străinii” și am început imediat să-mi liniștesc copiii. Când, mai târziu, am reflectat la acest incident, o parte din mine ar fi vrut să îi fi spus:” E absolut normal ca un copil să se retragă în fața oamenilor pe care nu îi cunoaște și nu e deloc normal ca oamenii să se astepte ca micutii sa fie sociabili, vorbareți și prietenoși cu cei pe care nu îi cunosc.”

 

Cum reactionam în fața timidității?

De-a lungul anilor, la intalnirile parintilor cu profesorii mi s-a spus ca, in clasa, fetele mele sunt prea tacute si timide..Profesorii imi cereau de obicei sa le spun fetelor sa vorbeasca mai tare si sa le  incurajez sa ridice mana mai des ca sa raspunda si ele la intrebari. De obicei, mi se spunea ca remediul impotriva timiditatii lor (ca si cand timiditatea ar fi o problema) ar fi sa ii invitam pe colegii lor acasa, ca sa se joace impreuna. Odata, am glumit cu profesoara fiicei mele spunandu-i ca, daca ar veni acasa la noi sa se joace impreuna, asta ar ajuta-o pe fiica mea sa se acomodeze mai usor in noul an scolar.

            Parintii cu copii foarte timizi pot sa-si compare copiii cu colegii de aceeasi varsta care sunt mai sociabili. Un copil timid poate parea mai putin prietenos si  mai temator in a se implica in situatii noi. Ei prefera sa stea de-o parte si sa-i observe pe ceilalti, retragandu-se ori de cate ori se simt amenintati sau coplesiti. Multi parinti cu copii timizi, care sunt foarte anxiosi la fiecare inceput de an scolar, imi spun ca si-ar dori ca micutii lor sa fie mai entuziasti si mai putin paralizati de teama.Dupa cum va puteti imagina, parintii copiilor timizi au amintiri dureroase legate de propria timiditate din copilarie si nu isi doresc ca micutii lor sa treaca prin aceleasi experiente.

 

            Vestea buna este ca exista o solutie naturala pentru timiditate. Dupa cum spune Kargan, biologia nu reprezinta destinul. Desi unii copii au o predispozitie genetica pentru timiditate, educarea lor ca fiinte diferite, sociabile, cu un mare grad de adaptare este cel mai bun remediu pentru ca timiditatea lor sa dispara.De fapt,  timiditatea nu ne paraseste niciodata, dispare doar nevoia noastra de a actiona in conformitate cu ea.

                                                   

 Raspunsul este crearea conditiilor de dezvoltare sanatoasa a copilului. Aceasta presupune atasamente puternice fata de adulti si libertatea de a se juca. Combinarea perioadelor de odihna si joaca creaza la copil o forta interna care-l ajuta sa fie stapan pe sine si sa se exprime singur asupra lumii.Pe la varsta de 9 -10 ani, un copil timid face un pas inainte si devine mai aventuros. Cu cat ideile, intentiile, interesele, preferintele si dorintele lor devin mai dezvoltate, cu atat se dezvolta mai mult dorinta de a pasi in lume ghidati de aceste idei.

La sfarsitul clasei a 4 a una din fiicele mele m-a anuntat ca vrea sa mearga intr-o tabara de vara pentru doua saptamani desi nu cunostea pe nimeni si tabara implica si punerea in scena a unei piese de teatru. La sfarsitul celor doua saptamani eram in public si o urmaream cantand si dansand pe scena, plina de viata.  Acelasi copil timid care la 18 luni  striga la persoanele straine spunadu-le sa nu se uite la ea, acum zambea si sarea plina de bucurie in fata a 200 de straini. In timp ce eu eram miscata pana la lacrimi, ea parea mai inalta in ziua aceea, mai increzatoare,mai dinamica si convinsa ca iesirea din zona ei de confort meritase efortul.

 

Cum putem sprijini copilul timid?

Cand un copil devine timid e un semnal pentru adulti sa ia in considerare contextul. Sunt copiii atasati de persoanele cu care sunt lasati? Sunt copiii atasati de aceste persoane? Cand un copil este timid are nevoie de un adult care il inteleaga si sa ia in calcul urmatoarele strategii.

 

1.O abordare non critica

Cand un copil simte ca e ceva in neregula cu felul lui de-a fi pentru ca nu e suficient de sociabil sau entuziast, poate sa dezvolte un sentiment de rusine. O abordare non critica presupune sa li se dea copiilor timp sa se acomodeze in mediul nou. Asta inseamna sa nu ii impingem de la spate ci sa ii lasam sa mearga mai departe atunci cand sunt ei gata. Cand copiii mei erau mici si mergeam cu ei la petreceri aniversare, de cele mai multe ori stateau la mine in poala pana se acomodau si incepeau sa se joace cu ceilalti copii.

 

2. Lasati copiii sa se joace Cu cat personalitatea e mai dezvoltata cu atat forta de exprimare e mai puternica, ceea ce duce la disparitia timiditatii. Dezvoltarea personalitatii se obtine prin multe ore de joaca unde copilul este liber sa exploreze, sa descopere si sa auda ecouri ale propriei personalitati in lumea inconjuratoare. Pentru a se juca copiii au nevoie de spatii unde sa nu se desfasoare activitati structurate,  de instruire sau scolare, spatii fara echipamente de  tehnologie, unde sa nu existe presiunea de a performa sau de a face teme. Copiii se pot juca liber atunci cand nevoia lor de apropiere fata de ceilalti este saturata si exista adulti care sa ii supravegheze.  In aceste momente ajuta foarte mult daca adultii ii incurajeaza pe copiii timizi sa se exprime liber.  Se intampla prea des ca atentia adultilor sa fie atrasa de copiii mai vorbareti iar cei timizi sa fie din nou ignorati. Efortul de a observa si ajuta copiii tacuti care au de asemenea lumi interioare bogate ii ajuta pe acestia sa se dezvolte ca personalitati distincte.

 

3. Lasati copiii sa interactioneze cu adultii care ii ingrijesc. Copiii trebuie sa se ataseze de adultii care vor avea grija de ei. Parintii trebuie sa aiba grija ca micutii sa cultive legatura cu bunicii, unchii si matusile, cu profesorii, consilierii, dentistii si doctorii cu care vin in contact. Odata cand dentistul i-a spus fiicei mele mai mici sa deschida gura, ea a refuzat, strangand buzele, incrucisand bratele si aruncandu-i priviri de otel. I-am spus atunci ca dentistul este o persoana pe care mami o place si  care are  grija de sanatatea dintilor ei. I-am mai spus sa deschida gura pentru ca dentistul sa poata sa ii vada dintii si ea a ascultat aproape fara ezitare. Copiii au nevoie sa stie ca exista o retea invizibila de adulti in jurul lor, care au grija de ei, insa este responsabilitatea parintilor sa consolideze aceste relatii.

Timiditatea este un instinct natural de atasament care este adesea considerat o deficienta la copii si nu o miscare strategica din partea naturii pentru a-i tine pe copii legati de persoanele care ii ingrijesc.  Daca dorinta de a ne retrage in fata altora nu ne paraseste niciodata, conflictul pe care il resimtim in legatura cu asta cat si dezvoltarea armonioasa sunt raspunsurile care ne permit sa ne exprimam plenar pe noi insine.Daca ne dorim intr-adevar sa ne ajutam copiii sa isi depaseasca propria timiditate, ar trebui sa facem in asa fel incat copiii sa nu se rusineze de ceva ce este natural.Natura are raspunsul potrivit daca suntem rabdatori si asiguram copilului conditiile unei bune dezvoltari.

Copyright 2016

 Dr. Deborah MacNamara is on faculty at the Neufeld Institute, in private practice supporting families, and author of Rest, Play, Grow: Making Sense of Preschoolers (or anyone who acts like one).

Please see www.macnamara.ca for more information.

 

Note

(1) Neufeld, G. (2013). Making Sense of Kids Course, Neufeld Institute, Vancouver, BC, Canada, http://www.neufeldinstitute.org.

(2) Burstein M, Ameli-Grillon L, Merikangas KR. Shyness versus social phobia in US youth. Pediatrics. 2011;128:917-925. Retrieved fromhttps://www.researchgate.net/publication/51721428_Shyness_Versus_Social_Phobia_in_US_Youth

Heiser NA, Turner SM, Beidel DC, et al. Differentiating social phobia from shyness. Journal of Anxiety Disorders. 2009;23:469-476. Retrieved fromhttp://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2692184/

(3) Kagan, J. (1994). The nature of the child. New York: Basic Books.

Kagan J, Reznick JS, Snidman N, Gibbons J, Johnson MO. Childhood derivatives of inhibition and lack of inhibition to the unfamiliar. Child Development. 1988 Dec;59(6):1580-9. Retrieved from http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/3208569

Kuo, R. (March 4, 1991). Psychologist finds shyness inherited, but not permanent. The Harvard Crimson. Retrieved fromhttp://www.thecrimson.com/article/1991/3/4/psychologist-finds-shyness-inherited-but-not/

Alfie Kohn revine în România

Cum ar fi să creşti un copil care să nu reacţioneze la frică? Cum ar fi să fii cel care susţine, conştient şi ferm, transformarea copilului într-un adult cu discernământ, simţ critic şi – poate cel mai important – independent emoţional?

 

300x200

Ai toate şansele să afli tot ce trebuie despre asta pe 21 mai, la Bucureşti, direct de la Alfie Kohn!

Evenimentul este organizat de TOTUL DESPRE MAME, iar parteneri principali sunt Muzeul Naţional de Artă al României, MNAR, și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă, prin președintele său, Monica Reu, trainer de comunicare non-violentă.

Participând la conferinţa susţinută de Alfie Kohn, la Bucureşti, vei afla de ce pedepsele şi recompensele sunt la fel de nocive şi vei înţelege mai bine ceea ce trebuie să faci pentru a creşte un copil curajos, sigur pe el şi lipsit de vulnerabilităţile generaţiei tale. Totodată, vei afla de ce competiţia nu e decât un obstacol în calea dezvoltării copilului, dar şi că premiile, concursurile și recompensele îi fac pe oameni să-și vadă semenii ca pe niște piedici în calea succesului lor.

Evenimentul se va desfăşura în Sala Auditorium a MNAR, cu intrare din strada Ştirbei Vodă nr. 1.

Biletele pentru cele două conferinţe, „Parenting necondiționat” şi „Argument împotriva comptiţiei”, se pot cumpăra de aici: bit.ly/1qaIrPd

Cine e Alfie Kohn?

Alfie Kohn este autorul a 14 cărţi despre educaţie, parenting şi comportament uman, cărţi ce au fost traduse în 20 de limbi şi vândute în peste 500.000 de exemplare la nivel mondial. Încă din anii ’90 este adesea invitat să susţină conferinţe în SUA, iar din 2005 depăşeşte graniţele ţării, discursul său ajungând live la părinţii din întreaga lume. Munca sa de cercetare a fost premiată de instituţii precum The American Psychological Association sau The Canadian Teacher’s Foundation, iar volumul „Parenting Necondiţionat” a fost recompensat cu un Gold Award în cadrul National Parenting Publications Awards 2006.

După întâlnirea cu aproape 1500 de părinţi la Bucureşti, în cadrul conferinţelor Totul despre mame din 2013 şi 2014, după ce cartea sa, ”Parenting necondiționat”, a înregistrat vânzări record (fiind citită de peste 10.000 de tineri părinţi din ţara noastră), autorul american vine pentru cea de-a treia oară în România!

Inițiativă de informare pentru părinți: tot mai mulți copii manifestă simptome ale sindromului ATCP

Untitled attachment 00241

  • ATCP (Angered Temper with Choleric Progression) este un ansamblu de tulburări de comportament cu numeroase manifestări extreme la copii, ce includ comportamente dezadaptive precum izolare, timiditate sau la polul opus – crize de agresiune, violență față de cei din jur, nervozitate excesivă;
  • Pentru a trage un semnal de alarmă, o echipă de specialiști psihologi, împreună cu Itsy Bitsy FM, Asociația Părinților Isteți, susținuți de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție lansează un apel pentru informarea părinților și deschid un canal de comunicare unde specialiștii vor acorda consultanță părinților care au întrebări sau vor să se informeze: www.sindromatcp.ro și Facebook.com/Stop ATCP

București, 5 aprilie 2016 –  O echipă de specialiști psihologi, împreună cu Itsy Bitsy FM, Asociația Părinților Isteți, susținuți de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție trag un semnal de alarmă și lansează un apel pentru informarea părinților cu privire la fenomenul care afectează din ce în ce mai mult copiii: sindromul ATCP (Angered Temper with Choleric Progression).

În cadrul acestei inițiative, va fi deschis un canal de comunicare unde echipa de specialiști psihologi vor răspunde tuturor părinților sau persoanelor interesate care au întrebări sau doresc să se informeze cu privire la acest fenoment.

Adresa la care cei interesați pot transmite întrebări sau pot afla mai multe sunt: www.sindromatcp.ro și Facebook.com/Stop ATCP.  

Psihologii avertizează că tulburările comportamentale la copii sunt din ce în ce mai frecvente, iar manifestările lor atrag atenția asupra unui nou fenomen al secolului – sindromul ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), ale cărui simptome includ comportamente dezadaptive precum izolare, timiditate sau la polul opus – crize de agresiune, violență față de cei din jur, nervozitate excesivă.[1]

Specialiștii avertizează că acesta este un efect psihologic al lipsei părintelui din viața copilului, nu doar prin separare, ci inclusiv prin neglijare, fenomen din ce în ce mai simțit în ziua de azi – în care tehnologia și accesul la internet domină timpul copiilor și al părinților – și care începe să fie întâlnit și în familiile întregi, nu doar la copiii ai căror părinți sunt plecați din țară.   

Cele mai recente statistici vorbesc despre o Românie în care copiii sunt din ce în ce mai însingurați, fiind lipsiți de timpul și atenţia părinţilor sau chiar neglijați, inclusiv atunci când părinții sunt prezenți în viața lor.

Datele arată că sunt peste 80,000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate[2], iar 26% din aceștia au ambii părinți plecați și au rămas singuri acasă, în grija altor persoane.

Cu toate acestea, chiar și în cazul copiilor care cresc alături de familia lor, un alt studiu îngrijorător arată că 1 din 10 copii din România stau de vorbă cu părinții lor doar câteva minute într-o zi lucrătoare.[3] Studiul a mai scos în evidenţă faptul că familiile „coexistă" sub acelaşi acoperiş, în loc să petreacă timp împreună, iar copiii au în camere propriul televizor, acces la internet şi telefon, astfel încât ei par să locuiască într-un imobil propriu. În plus, părinţii s-au plâns că erau prea obosiţi după orele de muncă şi că nici măcar nu prea vorbeau cu copiii lor atunci când ajungeau acasă.

La nivel oficial, cele mai recente statistici ANPDCA[4] arată că în România au fost raportate peste 7000 de cazuri de copii neglijați de părinți, numai în primele nouă luni ale 20152, mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.[5]

"Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Primele victime ale acestei situații pot fi, uneori, copiii. Ocupați sau prea grăbiți, părinții nu realizează că deși cred că le oferă copiilor lor o viață extraordinară, uneori acestora le lipsește ceva sau au o problemă (…)”, declară Gabriela Coman, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Psihologii atenționează: copiii care nu petrec suficient timp cu părinții și care sunt astfel neglijați pot prezenta tulburări de comportament cu manifestări specifice sindromului ATCP, tot mai des întâlnite în rândul celor mici. Prezența a 3-4 simptome dintre cele indicate de specialiști este suficientă pentru ca un astfel de copil să poată fi considerat ca având comportament dezadaptativ.

“Primesc tot mai multe mesaje de la părinți îngrijorați de copiii lor, care sunt triști, timizi, apatici, nu au prieteni, nu răspund la ore, nu participă la jocuri și sunt bolnăvicioși”, adaugă psihoterapeut Cristina Trepcea.

„Din ce in ce mai mulți copii sunt violenți și simt nevoia să se impună în fața colegilor cu orice preț, îi ironizează și uneori devin și violenți la nivel verbal, fizic, dar mai ales emoțional.”, afirmă psiholog și psihoterapeut Mirela Horumba, trainer de inteligență emoțională la ”Trusa de bunăstare a familiei”.

Simptomele pot apărea la copiii cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani se pot recunoaște prin următoarele caracteristici:

  • agresivitatea
  • nervozitatea excesivă
  • timiditatea
  • minciuna
  • violența verbală sau și fizică de tip “bullying”
  • tendința de însingurare a copilului
  • tendința de a se refugia în consum tehnologic
  • faptul că micuțul este necomunicativ sau are cerințe excesive către părinți, precum și alte manifestări detaliate de specialiști pe www.sindromatcp.ro.
 


[2] Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Situaţie copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 30.09.2015, date accesibile la: http://www.copii.ro/statistici/, ultima accesare la 31.03.2016

[3] Studiu Gallup, “Nevoile de comunicare și interacțiune ale copiilor”, realizat în 2010, la care au participat peste 1.000 de copii de şcoală generală;

[4] Raport “Cazuri de abuz, neglijare, exploatare” publicat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, date cumulate de la 1 ianuarie 2015–30 septembrie 2015, accesibile aici http://www.copii.ro/statistici/, ultima accesare la 31.03.2016;

[5] Raport “Situație de abuz, neglijare, exploatare”, ANPDCA, pentru perioada ianuarie – septembrie 2015: 10.207 cazuri totale (din care 9.482 produse în familie, iar din acestea 7.072 cazuri provenind din neglijare, iar 1.283 din abuz emoțional), față de ianuarie – septembrie 2014: 9.458 cazuri totale abuz (din care 8.829 produse în familie, iar 6.428 provenind din neglijare, iar 1.254 din abuz emoțional), date accesibile aici http://www.copii.ro/statistici/, ultima accesare la 31.03.2016;

 

Majda Sandra Yolo, împreună cu elevii Step by Step la Seara de lectură

 

afis adopta o scoala 14 aprilie (2)

Fie că realizăm sau nu, există în satele românești copii care nu au avut niciodată o carte a lor. Sunt statistici care arată că doar 2% din elevii care studiază în mediul rural ajung să urmeze cursurile unei universități la oraș, iar într-o mare măsură, acest lucru este cauzat de lipsa accesului la o educație adecvată în clasele primare, la resursele financiare ale familiei și accesul limitat la cărți. Bibliotecile din satele românești duc lipsă de volume potrivite copiilor, fapt ce poate avea rezultate îngrijorătoare în defavoarea generațiilor viitoare.

Ne alăturăm programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche și ne propunem ca până la finalul anului școlar să putem oferi câte o carte fiecărui elev din Letea Veche și să organizăm în această localitate cluburi de lectură frecvente.

Va invităm să vă alăturaţi campaniei noastre de strângere de fonduri, și să participati la cel de-al doilea eveniment de acest gen, organizat de Şcoala Step by Step împreună cu Asociația Curtea Veche. Pentru luni, 4 aprilie, ora 17.00, am pregătit  Seara de lectură cu Majda Sandra Yolo, actriţă, artist plastic. Vă aşteptăm cu drag!

Serile de lectură au la bază volumele colecţiei “Cărţile Copilăriei”, o serie de repovestiri după romane celebre din literatura universală, colecţie apărută la Curtea Veche Publishing. Taxa de participare la aceste evenimente este de 30 lei / copil (pentru părinți sau însoțitori nu se percepe taxă), sumă ce are rol de donație și cu ajutorul căreia la finalul anului școlar vom oferi cărți noi elevilor din Letea Veche. Pentru mai multe detalii şi pentru înscrieri vă invităm să ne scrieți  la adresa: office@scoalastepbystep.ro

Programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei”, iniţiat de Asociaţia Curtea Veche cuprinde, alături de oferirea volumelor şi înfiinţarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării. Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociației Curtea Veche, vă invităm să vizitați site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și pagina Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.

Mic si ecologist! – 19 martie – plantarea pădurii cu numărul 11!!

proiectul-mic-si-ecologist

În cadrul Programului Eco-Școala, Şcoala Step by Step vă propune o nouă activitate: Mic și ecologist. Copiii sunt invitați să se înscrie în proiect pe listele speciale ale Micilor Voluntari Verzi, să învețe despre   natură și protejarea ei, să participe alături de parinți, bunici și cadre didactice la plantarea propriului copacel și îngrijirea lui și astfel să devină încă de mic “Parinte al padurilor de maine”.   Plantarea  a fost reprogramată pentru data de 19 martie, la Surlari-Moara Vlasiei. Vom planta stejari şi frasini pe loturi de teren foarte apropiate de cele pe care am plantat împreună cu copiii – micii voluntari verzi, în anul 2014. Vom revedea cu aceasta ocazie şi arealul pe care copaceii plantaţi atunci se dezvoltă şi cresc.

Pentru alte detalii, vă rugăm  să accesaţi  www.micsiecologist.ro.

Campanie de strângere de fonduri pentru promovarea lecturii în satele românești

    unnamed

Fie că realizăm sau nu, există în satele românești copii care nu au avut niciodată o carte a lor. Sunt statistici care arată că doar 2% din elevii care studiază în mediul rural ajung să urmeze cursurile unei universități la oraș, iar într-o mare măsură, acest lucru este cauzat de lipsa accesului la o educație adecvată în clasele primare, la resursele financiare ale familiei și accesul limitat la cărți. Bibliotecile din satele românești duc lipsă de volume potrivite copiilor, fapt ce poate avea rezultate îngrijorătoare în defavoarea generațiilor viitoare.

Ne alăturăm programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche și ne propunem ca pâna la finalul anului școlar să putem oferi câte o carte fiecărui elev din Letea Veche și să organizăm în această localitate cluburi de lectură frecvente.

Invităm părinții și copii înscriși la cursurile Școlii Step by Step sau Grădiniței Bambi să se alăture campaniei noastre de strângere de fonduri, în beneficiul acestei cauze, și să participe la o serie de evenimente lunare pe care le organizăm împreună cu Asociația Curtea Veche. Pentru luna martie a acestui an am pregătit două seri de lectură la care vă invităm cu drag:

  • Luni, 7 martie, ora 17.00, Seara de lectură la Școala Step by Step împreună cu Ana Popescu (actriță, instructor yoga)
  • Joi, 10 martie, ora 17.00, Seara de lectură și muzică la Grădinița Bambi Step by Step împreună cu Margareta Pâslaru (artist plurivalent)

Serile de lectură au la bază volumele colecţiei “Cărţile Copilăriei”, o serie de repovestiri după romane celebre din literatura universală, colecţie apărută la Curtea Veche Publishing. Taxa de participare la aceste evenimente este de 30 lei / copil (pentru părinți sau însoțitori nu se percepe taxă), sumă ce are rol de donație și cu ajutorul căreia la finalul anului școlar vom oferi cărți noi elevilor din Letea Veche. Pentru mai multe detalii şi pentru înscrieri vă invităm să ne scrieți  la adresa: mihaela.stafiescu@stepbystep.ro 

Programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei”, iniţiat de Asociaţia Curtea Veche cuprinde, alături de oferirea volumelor şi înfiinţarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării. Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociației Curtea Veche, vă invităm să vizitați site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și pagina Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.

Cum să vorbeşti copiilor despre sexualitate! – 19-20.03.2016

12508810_1073193819370597_5521058962837344853_n

          Sa vorbesti dechis cu copiii despre sexualitate si reproducere poate fi pentru multi parinti coplesitor. Desi Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda varsta de 2 ani pentru inceperea discutiei cu copiii despre sexualitate, adevarul e ca nu este niciodata prea tarziu pentru a avea aceasta discutie. Subiectele care pot fi abordate atunci cand vorbesti despre sexualitate pornesc de la corpul femeii si cel al barbatului, cum functioneaza ele, dezvoltare, reproducere, tipuri de relatii si se incheie cu ce face o relatie sa fie sanatoasa, comportamente sexuale, preventie legata de SIDA si alte infectii cu transmitere sexuala. De ce ajuta sa incepi sa vorbesti cu copiii despre subiectele de mai sus cat mai devreme.? Pentru ca cei mici sunt curiosi despre cum functioneaza corpul lor, fie ca sunt fete, fie ca sunt baieti. Sunt interesati de modul in care relationeaza cu cei din jur de foarte timpuriu. Aceasta curiozitate este o ocazie excelenta sa incepi sa vorbesti cu ei. Pui astfel bazele unei relatii pline de respect si incredere cand vine vorba de subiectul sexualitatii umane. Recomandat este sa incepi prin a-i invata cum se numesc diversele parti ale corpului, fara a ocoli zona genitala. Apoi poti discuta cu ei despre diferentele dintre fete si baieti etc Cand vorbim cu copiii despre sex este important sa folosim informatii potrivite varstei. Daca le oferim detalii adaptate nivelului lor de intelegere le este mai usor sa inteleaga ca sexul este o parte fireasca ce face parte din dezvoltarea umana. Iar daca incepi de cand sunt mici se va crea o punte de legatura si iti va fi mult mai usor sa discutati cu ei despre intimitatea sexuala atunci cand sunt mai mari. Acum ai suport si sustinere de la un specialist de renume mondial in domeniul educatiei sexuale. Poti sa aflii ce informatii are nevoie copilul tau sa stie legat de sex si sexualitate, cand ajuta sa le afle si cum poti mentine canalul de comunicare deschis pe acest subiect la Conferinta Nationala despre Educatie Sexuala – Cum sa le povesti copiilor si adolescentilor despre sex.

Meg Hicklig, specialist de renume mondial in vine in Romania la invitatia Parentime in weekendul 19-20 martie pentru a sustine doua conferinte, una sambata 19 martie (10:00 – 14:30 ) adresata parintilor si una duminica 20 martie (10:00 – 14:30), adresata specialistilor Sambata.

 Meg va discuta despre cele 5 stadii ale dezvoltarii sexuale pe grupe de varsta (2-4 ani, 5-8 ani, 9-12, 13-18 si tanarul adult) , schimbarile care apar la pubertate si preocuparile parintilor despre aceasta etapa cateva strategii care sa te ajuta ca parinte sa te pozitionezi ca sursa principala de informare pentru copilul tau. 

La finalul conferintei:

– Veti fi mai informati si veti asimila o serie de idei noi:

– Veti dobandi o atitudine mai destinsa fata de subiectul sexualitatii si veti putea transmite si copiilor aceasta stare de spirit.

–  Veti afla care sunt cele mai frecvente intrebari pe care le pun copiii si cum anume sa le raspundeti in functie de varsta acestora

       Pentru mai multe informatii despre conferinta si inscrieri puteti sa accesati site-ul http://www.parentime.ro/conferinta/.